Mini ghid pentru a supraviețui în timpul inflației

De când cu inflația de doua cifre mulți oameni se plâng că nu le mai ajung banii de la o lună la alta.

Eu m-am născut într-o familie de zgârgiți. Deci recomand să faceți ce vă scriu aici doar dacă vă aflați într-o situație financiară mai delicată. O viață bine trăită nu se rezumă doar la economii!

Planifică resursele mai bine

Acesta este un sfat nu doar pentru perioadele grele. În toate domenile trebuie să te asiguri că ai destule resurse și păstrezi stocuri optimale.

Mereu am fost uimit de oamenii care își dau seama ca nu mai au hârtie igienică chiar în momentul care stau pe tron.

Cumpără de la supermarketuri mai ieftine

Evită cumpărăturile la magazinele mici de cartier. Mega Image intră în aceeași categorie 😀.

De obicei, Lidl are prețuri bune. Oferă produse de calitate sub proprile lor branduri. De exemplu, laptele comercializat de Lidl este făcut de acelasi producător al laptelui Zuzu.

Urmărește cataloagele săptămânale pentru oferte

În fiecare săptămână mă uit să văd ce produse sunt la ofertă. Acest lucru mă ajută și să vin cu idei noi pentru mâncare.

Instalează aplicațiile mobile ale magazinelor

Toate magazinele mari au aplicații mobile. Primești o grămadă de reduceri și produse gratuit. Sfatul meu e ca după ce instalezi o astfel de aplicație e să oprești notificările.

Evită abonamentele pentru servicile de entertainment

Dacă ai cont pe Netflix, fă-ți un serviciu și renunță la el. Găsești o mulțime de documentare și filme oferite gratuit pe YouTube. Uită-te de exemplu pe CinePub.

Poți oricând să te pui să citești.

Investește banii

Cel mai bun sfat pe care ți-l pot da este să investeși banii într-un indice bursier. Cel mai indicat ar fi să investești lunar aceeași sumă de bani.

 

Lasă un comentariu